In domeniul teoriilor invatarii exista trei mari paradigme: behaviorismul, cognitivismul si constructivismul. In scoala traditionala majoritatea abordarilor au avut la baza paradigma behaviorista.

Behaviorismul considera ca obiectul preocuparilor educationale trebuie sa fie comportamentul exterior al indvidului. Pentru behavioristi creierul este un fel de „cutie neagra” pe care ei nu isi pun problema sa o explice. Abordarea este veche si larg raspandita.

Cognitivismul considera ca se procesele din creierul uman sunt asemenea unui calculator si ca se poate face „lumina in cutia neagra” a behaviroristilor. Cei care pleaca de la paradigma cognitivista considera ca mintea umana este asemanatoare unor algoritmi care proceseaza input-uri pentru a genera output-uri. Curentul cognitivist a luat amploare dupa al doilea razboi mondial cand s-a pus problema explicarii proceselor din creierul uman pentru a putea creste eficienta acestora.

Constructivismul este definit de principiile educației centrate pe elev și pune accentul pe procesele de interpretare a stimulilor care au loc în mintea elevului. Elevul nu mai este văzut ca un recipient care absoarbe informațiile în mod pasiv, cunoștințele nu sunt transmise prin simpla citire sau ascultare, ci prin semnificația personală pe care o acordă elevul stimulilor educaționali. Elevii își dezvoltă noi cunoștințe în mod activ prin interacțiunile cu mediul. Prin urmare, orice citește, vede, aude, simte sau atinge elevul este analizat din perspectiva constructelor mentale existente/cunoștințelor anterioare, dezvoltând și întărind vechile structuri de cunoștințe dacă acestea pot fi aplicate în structurile de mediu mai largi sau modificându-le pe cele vechi atunci când noile informații produc o stare de dezechilibru. Învățarea este văzută ca un proces activ și social de construire de sensuri și sisteme de sensuri pe baza stimulilor senzoriali și este influențată în mare măsură de limba de comunicare(Wikipedia).

Constructivismul a fost dezvolatat la inceputul secolului XX. Jean Piaget este considerat parintele fondator al constructivismului. Cea mai cunoscuta implementare a constructivismului sunt scolile Montessori.

Niciuna din din aceste teorii nu a fost proiectata pentru a preda gandirea computationala la copii. Inainte de raspandirea calculatoarelor personale in anii ’80 nu a fost necesara gasirea imprimarea unei gandiri computationale in randul elevilor. Prin urmare paradigmele clasice(behaviorismul, cognitivismul si constructivismul) au raspuns necesitatilor pe care le avea scoala in acele vremuri.

Primul care a realizat ca raspandirea pe scara larga a gandirii computationale necesita o noua paradigma a invatarii a fost profesoul Seymour Papert de la Massachussets Institute of Technology. Papert a realizat o versiune modificata de constructivism numita constructionism care reprezinta o paradigma a invatarii gandirii computationale. Produsul SCRATCH a fost realizat pe baza teoriilor lui Papert fiind foarte raspandit astazi. Scratch este o evolutie a LOGO, realizat in 1967 de catre Papert si alti doi colaboratori.

Constructionismul este definit de unii autori drept „learning by making” insa Papert a respins aceasta teorie spanand ca implica o multitudine de alte aspecte. Conform lui papert constructionismul implica reconstruirea cunostintelor(nu transmiterea lor) prin realizarea unor proiecte care au semnificatie pentru elevi.

Pentru a raspandi gandirea computationala in randul elevilor din Romania profesorii trebuie sa preia paradigma constructionista. Papert denumeste vechiul sistem educational instructionism. Educatia instructionista este centrata pe profesor.

In instructionism profesorul este posesorul unor conostinte abstracte pe care le transmite elevilor. Creierul este vazut ca un contenitor iar conoasterea ca un fluid. Invatarea este vazuta ca un proces de transmitere a fluidului(cuonasterea) din creierul profesorului in cel al elevului. In acest proces profesorul foloseste comunicarea orala, scrisa, desene, filme si demonstratii practice.

In abordarea constructionista profesorul devine un coordonator. Ele nu mai impune elevului modul sau de a vedea lucrurile si nu ii mai transmite acestuia propriile abstractizari. Rolul proesorului este acela de a ghida elevul in acest process…….